Nebun de fericire. O carte amuzantă despre lucruri oribile.  New York Times Bestseller

Cui nu-i e frică de nebunie? Omenirea a avut obiceiul să se raporteze cu teamă la nebunie încă din negura vremurilor; nebunii au fost fie venerați, fie huliți, fie temuți, fie marginalizați, fie scoși țapi ispășitori, uneori chiar lapidați. Oricare i-a fost soarta în istorie, nebunul nu a lăsat niciodată pe nimeni indiferent.  Dar ceea ce ne dă speranța e faptul că au început să apară oameni precum Jenny Lawson, femeia care nu se teme să dinamiteze tabuurile, să lupte cu sine și cu o întreagă societate, să își asume și să se asume pe sine în mod public, cu bunele, și relele și nebunia ei. Din lupta aceasta a ei a rezultat o carte, o carte dură și sensibilă, cinică pe alocuri, despre lucruri nerostite și de nerostit până nu demult. Jenny este o persoană cu diverse tulburări psihice care își asumă boala, o conștientizează, o analizează și o înfruntă.  Jenny e un om care a ales de bună voie să fie nebunul de serviciu al unei societăți care își exhibă sănătatea mintală la tot pasul, motiv pentru care de multe ori, citindu-i paginile, vei ajunge să te întrebi de partea cui se află de fapt povara nebuniei. Jenny e un om care a ales să fie fericit și liber, oricât de mult ar costa-o decizia asta. Și chiar o costă. Enorm. Faptul că a ales să își împărtășească lupta și experiența, a ales să își expună rănile și ciudățeniile are costurile lui. Sigur, acestea vin la pachet cu bucurii pe măsură. Jenny se face purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii de marginalizați, de excluși social, ceea ce e cum nu se poate mai minunat. Căci sunt, și aceștia, oameni ca mine și ca tine, doar că au uneori zile mai proaste, când sunt ceva mai speciali. Atâta tot. Asta încearcă Jenny Lawson să ne facă să înțelegem. E un prim pas, care nu va avea ecou și nu se va traduce printr-o schimbare reală a mentalității noastre și a vieții acestor semeni ai noștri, decât dacă vor păși și alții, mulți alții alături.