Textele reunite în acest volum aduc contribuții importante în contextul discuțiilor de astăzi referitoare la natura umană, fluiditate și identitate de gen, precum și din punctul de vedere al cercetării științifice asupra naturii. Totodată, capitolul final este o meditație profundă a problemei natură-har în „Paradisul lui Dante.   „ De la dezbaterile despre unirea ipostatică a lui Dumnezeu și a omului în Cristos din perioada patristică, trecînd prin receptarea medievală a lui Aristotel, pînă la controversele de după Reformă privind harul și libertatea, ideea de natură a fost centrală pentru gîndirea creștină. Ca punct terminus propriu-zis al actului creator al lui Dumnezeu, natura marchează și protejează bunătatea indisolubilă a darului dintîi al lui Dumnezeu în cadrul misterului răscumpărării. Harul desăvîrșește cu adevărat natura, dar harul și presupune această natură. Cu toate acestea, în ultimele secole, semnificația naturii a fost pe scară largă pusă sub semnul întrebării, abandonată și (dacă nu revizuită dincolo de recunoaștere) a fost uitată atît de către teologi, cît și de ansamblul culturii. Cei trei autori ai volumului povestesc cum această pierdere a avut loc, apără relevanța perenă a conceptului de natură pentru reflecția creștină, și propun modalități de redescoperire și reafirmare a primatului său în zilele noastre.