Pentru Oliver Sacks, omul este o ființă muzicală prin excelență. Nu în cine știe ce sens metaforic, ci într-unul cât se poate de concret: în creierul uman, zona implicată în tot ce ține de muzică – de la compoziție și interpretare până la audiție și mișcare ritmică – e mai întinsă decât zona răspunzătoare de limbaj. Concluziile autorului se bazează pe cercetarea simptomatologiei unui mare număr de pacienți afectați de probleme neurologice având manifestări muzicale, în corelație cu hărți corticale dinamice, trasate cu ajutorul celor mai noi mijloace de investigaţie. Cercetările sale explică, de pildă, originea obsesiilor muzicale ale anumitor bolnavi, eficacitatea muzicoterapiei în câteva afecţiuni sau sorgintea înclinațiilor muzicale proprii unor persoane afectate de diverse handicapuri. Dar Oliver Sacks nu se oprește aici; medicul aplecat asupra suferinței pacientului și preocupat de ușurarea ei lasă mereu loc savantului pasionat de neuroștiință, care folosește prilejul cercetării pur medicale pentru a deschide o perspectivă mult mai largă, aflată în avangarda preocupărilor științifice actuale: înțelegerea mai adâncă a modului general în care funcționează creierul nostru.