Premiul Nobel pentru Literatură 2006

Kemal o iubește pe Füsun. Füsun îl iubește și ea pe Kemal, dar iubirea lor nu se poate împlini. Lui Kemal nu-i rămâne, prin urmare, decât să o privească de departe pe Füsun, să o viziteze de sărbători, ca o rudă corectă ce este, și să se înconjoare, pe furiș, de lucruri ce i-au aparținut cândva.   Așa se naște un înduioșător muzeu al iubirii, umplut vreme de zece ani cu rujuri și cercei ai fetei, căței-bibelou, pahare de apă și șervețele furate de la masă. Doar sufletul obiectelor rămâne să îi amintească bărbatului de marea lui dragoste – ele, dar și povestea însăși, pentru scrierea căreia în roman apare, îndatoritor, un personaj numit (tot) Orhan Pamuk.   Ca peste tot în romanele scriitorului turc, marile teme (iubire, tradiție, destin) se desfășoară pe fundalul unei Turci mereu în schimbare. Aici, revoltele anilor 1970 și modernizarea uluitoare a orașului Istanbul în acel deceniu alcătuiesc, la rândul lor, un muzeu aparte, în care se amestecă nume de străzi și de actori ai vremii, emisiuni la televizor și mărci de băuturi de mult uitate.