Publicată în 1894, povestea lui Morcoveață ne pune față în față cu peripețiile unui băiat roșcat și pistruiat, care trăiește în Franța rurală a secolului al XIX-lea. Scriitorul Jules Renard surprinde universul copilăriei filtrat prin ochii unui copil hipersensibil, cu o personalitate complexă. François este al treilea și cel mai mic copil al familiei Lepic. Familia și apropiații îl numesc Morcoveață, din cauza părului roșcat și a pistruiilor sale. Frații săi mai mari, Felix și Ernestina, sunt tratați cu dragoste de mama lor, în timp ce Morcoveață este disprețuit permanent și supus umorului, abuzurilor fizice și emoționale. Seria de umilințe îl afectează pe băiat, care trăiește o viață de singurătate și amărăciune. Sub ironia ușor amară se ascunde tandrețea pentru tatăl său, care-l ignoră, și pentru mama sa, care-l persecută, profunzimea sentimentelor fiind analizată cu mare finețe și sensibilitate de către autor.   Morcoveață își arată furia față de mama sa prin agresivitatea față de animale, fiind incapabil să-și exprime dorința de iubire și recunoaștere. Deși se străduiește să aibă o relație afectuoasă cu tatăl său, acesta îl ignoră totuși atunci când se întâmplă să fie acasă, neținând cont de cruzimea pe care o îndură propriul fiu. Singurul adult responsabil de dezvoltarea băiatului se întâmplă să fie nașul său, care îl ia la pescuit, îi gătește și îl primește la el peste noapte.   La școală, Morcoveață are rezultate slabe și preferă să-și dedice timpul scamatoriilor. În timp ce locuiește la internat, acesta comunică cu tatăl său prin scrisori, solicitându-i anumite cărți pentru studiu. Părintele îi răspunde însă evaziv și nu îi trimite cele cerute. În final, întors acasă, Morcoveață își face curaj și, pentru prima dată, își înfruntă mama.