E lucru ştiut că zînele se nasc din primul hohot de rîs al unui bebeluş. Însă puţini ştiu cum iau fiinţă monştrii: din ultimul suspin al unui bătrîn. Cu cît e mai adînc regretul celui care suspină, cu atît e mai înspăimîntător monstrul abia creat. Cînd iese din oul lui ca o mărgică în Văgăună, bîrlogul de sub pămînt al monştrilor de toate felurile, monstruleţul nou-făcut arată întocmai ca un pui de om. În timp ce regele căpcăun se află pe urmele lui, garguii morocănoşi care-l adoptă şi-l duc la adăpost pe zidurile însorite ale catedralei îl îndrăgesc ca pe unul de-ai lor şi, profitînd de asemănarea lui cu oamenii de jos, îl pun să şterpelească ciocolată de la magazinele cu bunătăţi din jur. Piticanie, cum îl numesc ei, are ceva care-i bate în piept şi trăsături mai omeneşti decît s-ar crede. Însă nici lumea uimitoare şi vastă ce i se aşterne la picioare nu e ferită de primejdii şi o întîlnire neaşteptată îl va trimite curînd din nou în Văgăună, într-o misiune plină de peripeţii la fiecare pas. Ce se va întîmpla cu Piticanie? Va fi mîncat? Sacrificat de regele căpcăun pentru a-şi duce planul la îndeplinire? Sau va reuşi să-şi croiască drum spre inimile oamenilor?