Cartea întrunește deopotrivă particularitățile unei epopei, în care destinele emblematice se proiectează pe largi fresce sociale. Paginile care evocă lupta de la Waterloo sau cele zugrăvind insurecția pariziană din 1832 confirmă și puterea de evocare și forță creatoare a romancierului. Hugo îmbină observația cu meditația, analizează reacțiile personajelor, comportamentul, moravurile lor și ale societății, apoi interpretează și conchide, structurând mesajul moral al cărții. Din evocarea trecutului selectează îndemnurile prezentului, înțelegând istoria, în spirit romantic, ca o continuă înlănțuire de cauze și efecte.  Narațiunea construită pe planuri alternative, într-o dinamică a faptelor și a acțiunilor, se îmbină cu paginile de descriere, Hugo dovedindu-se nu doar un pictor al societății în ansamblul ei, ci și un portretist de marcă, iar substanța epică și tensiunea dramatică lasă loc unor secvențe profund lirice, poetul romantic nefiind cu totul eclipsat de romancier.  Întreaga formulă stă astfel sub semnul unei incontestabile modernități, pe care nu o poate ignora, în evoluția lui, marele roman al secolului XX. Romanul lui Hugo își confirmă grandoarea și prin aceea că abordează marile probleme ale secolului său, cauzele degradării umane sub apăsarea societății. Eroii exprimă, prin portretele lor, binele sau răul social, și Valjean, Fantine, Cosette, Gavroche, Marius, domnul Myriel, Thenardier sau Javert se plasează în limitele moralei sau în afara ei, căci, așa cum observă J. H. Hunt, „asemenea tip de personaj nu este decât o idee înveșmântată în carne, un gând sau un sentiment. "   „ Atâta vreme cât va exista, din pricina legilor și a moravurilor, un blestem social, care creează în chip artificial, în plină civilizație, adevărate iaduri, ... atâta vreme cât în anumite pături constrângerile sociale vor fi cu putință, atâta timp cât pe pământ vor dăinui ignoranța și mizeria, cărți de felul celei de față nu vor fi zadarnice. " - Victor Hugo, 1862