Miruna, o poveste a fost distins cu Premiul pentru Proză al Asociației Scriitorilor din București și a fost tradus în limbile engleză, italiană și slovenă.
Ascuns în sălbăticia Munților Făgăraș, Valea Rea nu e un sat că toate celelalte. Aici se află poartă spre Țara Subpaminturilor Nesfîrșite, unde își au ielele palat, și de aceea timpul are altă curgere, oamenii viețuiesc sute de ani impartindu-și paminturile cu fiarele codrului, iar văzduhul are irizații de basm. În Valea Rea ajung doi copii de la oraș să asculte poveștile extraordinare ale bunicului, care, făcîndu-le pe înțelesul lor, amestecă „cele văzute cu cele nevăzute, cele pentru copii cu cele pentru oameni mari, cele de nespus cu tăcerile, trecutul cu niciodata, pînă cînd Prîslea-cel-Voinic ajunge să fie la fel de real că regele Carol, deși cei mici nu ar ști să zică „daca au trăit în același timp sau unul înaintea celuilalt. Amintirile luptelor de la Rahova se împletesc cu cele despre făpturi cu trup de abur și sălbăticiuni preschimbate în stână de piatră, legendele haiducilor din Codrii Vlasiei și istoriile familiei se topesc în vise care se plămădesc aievea, iar lumea întreagă este povestită „ca într-un joc, că într-un descântec, într-o carte mai curând spusă decît scrisă.