Pasiunea cunoaşterii animă întreaga operă a lui Mircea Eliade, în unitatea sa fundamentală mărturisită de autor. Ca specialist în istoria religiilor, aspiră la o sinteză spirituală universală, ca filosof şi eseist crede, cu toată convingerea, în posibilitatea unei înţelegeri globale; ca prozator îl preocupă, la fel de ardent, sensul superior al lucrurilor, de data aceasta sub chipul lor „nocturn. După Eliade, spiritualitatea şi trăirea pură a experienţei imediate, contemplaţia şi acţiunea sau creaţia se pot îmbina cu într-o formulă sintetică, grefată pe vechiul ideal al unităţii contrariilor.