"Capodopera lui Slavici rămâne Mara . Scris la puţin timp după cei şase ani petrecuţi din nou în lumea transilvăneană, în redacţia Tribunei şi în peripeţiile care i-au urmat, — romanul e plin de seva puternică a acestei reîntâlniri. Lumea oraşului e şi aici, viziunea dramatică a vieţii în antinomiile ei crâncene e aceeaşi, obişnuită lui Slavici şi dominată de rigorismul lui etic. Dar e lumea adolescenţei lui cu atât de dese peregrinări spre târgul Aradului. E o lume văzută din lăuntrul ei, ştiută pînă în detaliile ei infinitezimale, în care Slavici se mişcă cu o siguranţă ce se comunică şi personajelor sale. Cu toată complexitatea lor, cu tot dramatismul situaţiilor în care ajung, nimic din vorbele, gesturile şi atitudinile lor nu distonează, nimic nu destramă unitatea de atmosferă a întregului. La fel cu capodoperele nuvelisticii lui, romanul Mara e un bloc monolit, în care masivitatea nu e dezminţită prin detaliile de fineţe, fiindcă această minuţie e la obiect, lumea lui nestând în antiteză cu cea a autorului însuşi. Publicat fără mult ecou în Tribuna, în 1894; înţeles deplin şi elogiat fără rezerve de N. lorga la apariţia lui în volum, în 1906; redescoperit în 1941 de G. Călinescu, romanul Mara cunoaşte astăzi o glorie care ameninţă să pună în umbră nuvelistica lui Slavici, ceea ce n-ar fi drept. Echilibrând-o în ceea ce priveşte valoarea artistică, Mara nu a înrâurit mult evoluţia romanului românesc, pe cînd apariţia nuvelisticii lui Slavici a avut urmări profunde pentru proza epică românească. " - Ovidiu Papadima