„Cartea de față vorbește indirect prin studiile ce le  cuprinde și direct prin corespondența și interviurile  autorului despre un disident care se declară, el însuși,   un „disident solitar. Un matematician inconformist  despre care s-a vorbit mult înainte de 1990 – prin  intermediul „Europei libere – și, paradoxal, mai puțin  după căderea regimului totalita r comunist. Este vorba de Mihai Botez. Un disident „atipic, cum s-a spus,  un  disident care a dus pe cont propriu acțiunea sa de  contestare a sistemului comunist timp de aproape  un deceniu. Lucid, determinat, calculat, atent să nu  încalce în mod vizibil  legile  pentru a nu cădea ușor  victimă represaliilor capitale (închisoarea). Tactică  bună în circumstanțele unui regim politic care nu  respectă regulile democrației și nici pe acelea  privitoare la drepturile omului. Inteligentă și, cum  recunoaște chiar Mihai Botez, eficientă[…]  N-a dorit, cât timp a trăit,   martirajul , dar, iată, vin alții,   după dispariția lui, și-l culpabilizează, pregătindu-i  alt tip de ispășire. O poveste destul de frecventă în  lumea postcomunistă, unde chiar și eroii trebuie să  fie culpabilizați, discreditați și, în felul acesta (fel  nenorocit, detestabil din toate punctele de vedere),   desființați ca ființe morale. Eugen Simion