A vorbi de o critică nouă fără a pronunţa măcar un cuvânt despre apariţia simultană a unei literaturi noi, care să o integreze şi să-i ofere argumente, înseamnă a nu observa unitatea fenomenelor literare. Numai geneza unei noi literaturi poate cuprinde în sine o nouă critică literară. Ideea că aceasta ar putea fi o opţiune metodologică, un produs de laborator, independent de necesităţile unei literaturi în curs de constituire, îşi are originea într-o derută a tinerei generaţii. Nu văd cum ar putea exista o critică nouă în afara sau în lipsa unei literaturi noi. Critica nu-şi poate câştiga o identitate separată, şi e zadarnică, prin urmare, căutarea unei metode noi înainte de a avea o literatură nouă