La tiganci (ISBN: 9789731044088)

La tiganci (ISBN: 9789731044088)

La tiganci (ISBN: 9789731044088)

de la 14,73 RON 2 oferte
Localizare:
Traseu sugerat:  
Descrierea produsului
GenulCopil, Literatura Romana, Literatură, Poveşti

Ați găsit greşeli în descrierea produsului? Vă rugăm să ne trimiteți o notificare!

Într-un eseu din 1988, reluat în volumul „Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflecţii, Matei Călinescu vorbeşte despre natura specifică a fantasticului în proza lui Mircea Eliade, în care relaţia dintre structurile cotidianului şi cele ale fantasticului este in­versată: „transcendentul sau supranaturalul nu mai reprezintă o ame­ninţare la adresa coerenţei lumii; dimpotrivă, el constituie singura pro­mi­siune reală a unei asemenea corenţe; şi tocmai cotidianul este acela care, la o privire mai atentă, se dovedeşte a fi de neînţeles, crud şi, în ultimă instanţă, lipsit de sens. Numai atunci când recunoaştem atracţia secretă, dar puternică, a celeilalte lumi a miracolului, sacrului şi miticului putem merge dincolo de inerenta lipsă de sens a vieţii coti­di­e­ne, având poate şansa de a ajunge la adevăratul înţeles al existenţei. Originală şi consistentă, concepţia autorului român asupra fan­tas­ti­cu­lui îşi are rădăcinile în ceea ce Eliade însuşi numeşte „teoria mea despre irecognoscibilitatea miracolului – sau, în general, în credinţa mea că, după Întrupare, transcendentul se camuflează în lume sau în istorie, şi astfel devine irecognoscibil. Preocupat să descopere şi să înţeleagă sensul autentic şi profund al existenţei umane, Mircea Eliade imaginează lumi posibile paralele între care personajele sale circulă frecvent, se pierd şi se regăsesc, tra­ver­sând în aceste călătorii iniţiatice nu doar spaţii, ci şi momente tempo­rale situate la mare depărtare – 12 ani, în cazul lui Gavrilescu, profesorul de pian care descoperă, post factum, că timpul petrecut de el în grădina ţigăncilor a curs diferit în realitate şi în aparenţă, sau „doar 40 de zile în „Douăsprezece mii de capete de vite, povestirea în care Iancu Gore, „om de încredere şi de viitor, trăieşte o experienţă tulburătoare şi de neînţeles pentru ceilalţi, alunecând pe nesimţite într-un spaţiu-timp paralel. Enunţată explicit în „Podul – care este, alături de „Adio!, poves­tirea cea mai „teoretică dintre cele incluse în ediţia de faţă – tema re­des­coperirii sensurilor profunde, mistice, ale experienţelor şi expre­sii­lor curente este, de altfel, una recurentă în proza eliadescă. Oameni obişnuiţi, profesori, adolescenţi (precum Agripina şi Brânduş, din „Fata căpitanului), ingineri (Cucoaneş), studenţi, ofiţeri, actori şi spectatori se află într-o permanentă căutare: a cuiva anume sau a ceva – o casă, un obiect –, dar şi o febrilă căutare de sine, efort permanent de a răspunde la întrebarea „cine sunt eu?. Dincolo însă de lucruri sau persoane, ceea ce caută, în fond, toate personajele lui Eliade este „realitatea ultimă care, pentru noi, oamenii, e aburită, camuflată sub atâtea iluzii şi erori (v. „Podul), sacrul încastrat şi ascuns în profan, precum şi răspunsul la întrebarea formulată de unul dintre personajele din „Podul: „cum să evadăm din universurile abstracte pe care ni le-am construit singuri?, cum să evităm, altfel spus, supravieţuirea într-o lume a arbitrarului? O soluţie ar fi re-sacralizarea limbajului, regăsirea sensurilor originare ale cuvintelor, capabile nu doar să semnifice rea­li­ta­tea concretă, într-un mod abstract, ci chiar să întrupeze realul. Res­pin­gând simbolul, pe care îl consideră neimportant, Eliade şi, implicit, personajele pe care le construieşte, optează pentru obiectele concrete în care se manifestă sacrul. De altfel, nemulţumit de modul în care a fost comentată nuvela „La ţigănci, Eliade nota în „Jurnal, la 5 martie 1968 că „nu s-a înţeles lucrul esnţial: povestirea aceasta nu sim­bo­li­zează nimic, adică nu transformă realitatea imediată printr-un cifru. (…) Problema care se pune criticului nu este: cum să descifrez sim­bo­lismul povestirii? Ci (…) cum să interpretez mesajul pe care-l ascunde realitatea ei (mai precis această nouă specie de realitate care mi se dezvăluie citind aventura lui Gavrilescu?) A interpreta rea­li­tatea este, pentru Eliade, sinonim cu a produce sens, a descoperi coe­ren­ţa şi unitatea realului, dincolo de stridenta fragmentare a banalităţii cotidiene. Personajele sale au revelaţia unei alte lumi, a unei ordini misterioase, un continuum spaţio-temporal care, odată întrezărit, greu poate fi uitat. De aici buimăceala lor perpetuă, senzaţia puternică de dèja-vu, ca şi impresia covârşitoare că retrăiesc evenimente trăite când­va de ei înşişi sau de altcineva. Dumitru, eroul din „O fotografie veche de 14 ani, este un inocent „întârziat pe drumul mântuirii, un om care, revenind în locurile vizitate cu patru ani înainte, are senzaţia că „i se întâmplase acelaşi lucru. Venit de la Dunăre, dintr-un spaţiu care, deşi „cunoscuse Spiritul şi mărturisise întruparea Logosului, a ră­mas totuşi mai aproape de elementaritate, Dumitru are revelaţia exis­tenţei lui Dumnezeu cel viu. Misterul vindecării miraculoase a soţiei lui nu este câtuşi de puţin consecinţa vocaţiei de „mare predicator şi taumaturg a doctorului Martin – banalul Dugay, ci efectul imediat al credinţei necondiţionate pe care Dumitru o are în Dumnezeu. Este, de altfel, şi ceea ce recunoaşte Dugay însuşi: „Aşa cum e Dumitru, cu credinţa lui naivă, idolatră şi vană, e mai aproape de Dumnezeul cel ade­vărat decât noi toţi. şi tot el are să-l vadă cel dintâi, când Dum­ne­zeul adevărat îşi va arăta din nou faţa, nu în biserică, nici în uni­ver­sităţi, ci se va arăta pe neaşteptate, deodată, aici între noi, poate pe str­adă, poate într-un bar, dar noi nu-l vom recunoaşte şi nu vom mărturisi pentru El… Dacă Dumitru „a abandonat Natura şi s-a îndreptat spre Cultură, inginerul Eugen Cucoaneş din „Un om mare parcurge drumul invers; el abandonează Cultura pentru a se reintegra în Natură, dar nu din pro­prie voinţă, ci nevoit de un straniu accident biologic: procesul de creş­te­re spectaculoasă, declanşat brusc, îl va scoate, într-un timp foarte scurt, din rândul oamenilor, obligându-l să se ascundă în munţi. Pe măsură ce dobândeşte dimensiuni gigantice, Cucoaneş îşi pierde auzul ex­terior şi capacitatea de a comunica într-un limbaj articulat. Trans­for­mân­du-se într-un uriaş din poveste, Cucoaneş începe să audă altceva, el devine o forţă elementară, pe măsură ce înfăţişarea şi vorbirea lui nu mai au nimic uman: „sunetele pe care le scotea îşi pierduseră inten­si­ta­tea şi precizia lor omenească, începând să semene cu exploziile in­fra­sonice, cu şuierul, şoaptele şi gemetele familiare în lumea naturală; acum părea un susur îndepărtat de pârâu, acum căderea unei cascade, acum vântul deasupra unui lan de grâu sau, vijelios, încovoind ramu­rile într-o altă pădure. (…) Dacă era agitat, Cucoaneş vorbea aproape incomprehensibil. Teribile siflante, neverosimile palatale, asemenea unor pocnituri de monstruoase dopuri în pântecul unei umede, stâlcite viori, şuierături şi triluri guturale, uneori atât de joase încât le credeai smulse cine ştie cărui obiect din lumea lucrurilor moarte – un birou mişcat din loc, o ladă uriaşă trasă pe pământ, căzătura unui sac cu nisip – nazale atrofiate, strangulate brusc de convulsive înecăciuni, toate acestea se urmau, câteva zeci de secunde, întrerupte pe alocuri doar de pauze în care se auzea un uşor sforăit. Despre această primă povestire scrisă de Eliade după 23 august 1944, în Portugalia, Ioan Petru Culi­a­nu, discipolul şi biograful autorizat al lui Eliade, considera că ar evoca figura lui Corneliu Zelea Codreanu: „Primul text literar publicat de Elia­de în exil a fost şi primul text publicat de el în România după război, profitând de destindere. Or, este evident până şi în numele personajului Cucoaneş, căruia procesul de creştere vertiginoasă îi im­pu­ne fuga precipitată în munţi (temă preferată a lui Codreanu!) şi pier­de­rea contactului cu congenerii săi, că era vorba de o alegorie avându-l ca obiect pe Codreanu cel retras în consideraţiile-i mistice până la pier­de­rea simţului realităţii – a celei de toate zilele (lui Codreanu i se spu­nea Coco de către adversari şi Cuconu’ de către ţărani). 1 Infirmând o atare interpretare, în pofida simpatiei declarate pentru Codreanu, Mir­cea Eliade scria într-o însemnare din „Jurnalul portughez, citat de Matei Călinescu 2, că macranthropia este „o formulă concretă şi pito­reas­că a geniului şi a izolării sale definitve, Cucoaneş fiind astfel un personaj exponenţial, care iese din spaţiul realităţii urbane pentru a intra nu numai într-o altă lume, ci şi într-un alt regn, cel mineral. Dar toate personajele lui Eliade experimentează astfel de ieşiri din timpul şi spaţiul cotidian, patetice peripeţii a căror finalitatea nu este desci­fra­rea misterului existenţei umane, ci conştientizarea lui. De altfel, în „Cuvântul înainte care însoţeşte volumul „În curte la Dionis 3, Elia­de, comentându-şi viziunea asupra literaturii fantastice, vorbeşte despre solidaritatea dintre aceasta şi „concepţia mea despre gândirea mitică şi universurile imaginare pe care le fundează, universuri paralele lumii de toate zilele şi care se disting în primul rând printr-o altă experienţă a timpului şi spaţiului. Create prin interferenţa miturilor, a credinţelor populare şi a nara­ţiunilor biblice, lumile paralele intersectează în permanenţă universul co­tidian. Simultaneitatea lor face posibilă alunecarea temporară a câte unui personaj dintr-un plan în altul, dintr-un timp în altul, ceea ce dă naş­tere, inevitabil, unei ambiguităţi identitare recurente. „Cine sunt eu? este una dintre întrebările esenţiale pe care şi le pun personajele elia­deşti. Misterul identităţii brahman-âtman odată revelat, în conştiinţa lo­cotenentului evocat de personajele din „Podul se declanşează „rup­tu­ra metafizică – traumatism de ordin metafizic şi teologal. Con­se­cin­ţă firească a „întâlnirii cu realitatea ultimă, momentul revelaţiei co­in­ci­de cu cel al resuscitării memoriei. În viziunea lui Mircea Eliade, uita­rea esenţialului, atât de firesc umană, este cauza principală a degradării realului şi a rătăcirii fiinţelor prin labirintul aparenţelor. „Dacă uiţi, te rătăceşti spun, rând pe rând, personajele din „Podul, angrenate, toa­te, într-un joc perpetuu. Este jocul vieţii şi al morţii în plasa iluziilor, eter­nă rătăcire, dar şi eternă reîntoarcere: „Unii uită câtva timp, dar apoi, deodată, îşi amintesc de partea a doua şi reîncep s-o joace. Dar, evi­dent, cei care au fost de la început, şi joacă acum partea a treia, au tre­cut mai departe. Treci dintr-o grădină în alta, dintr-o pădure într-alta, dar până ce nu ieşi din moară jocul e acelaşi, întâlneşti mereu alte perechi, alte grupuri, şi dacă întârzii prea mult sau uiţi una din regulile jocului, te rătăceşti… Personajele trăiesc permanent la intersecţia mai multor „grădini şi simultan, în trecut şi prezent, ele fiind investite cu capacitatea de a determina, printr-un susţinut proces de anamneză co­lec­tivă – cum se întâmplă în „Podul sau în „Adio! –, atât regenera­rea propriei fiinţe, cât şi a spaţiului cotidian, traversat neîncetat de diverşi mesageri ai sacrului. Spectatorii veniţi să vadă spectacolul „Adio!, din povestirea cu acelaşi titlu, sunt, de fapt, martorii unei epi­fa­nii, căci ei asistă la o reprezentaţie ce „rezumă şi totodată explică în­trea­ga Istorie a religiilor. Lumea astfel dezvăluită prin prestaţia acto­ri­lor şi a spectatorilor, deopotrivă, este o supra-realitate, un topos trans­­cen­­dent la ale cărui semnificaţii ultime au acces doar cei capabili să recunoască semnalele sacrului şi să le interpreteze. Directorul teatrului şi trupa sa de actori încearcă, asemeni lui Ieronim Thanase din „Nouă­spre­zece trandafiri, să îi reînveţe pe oameni gesturile primordiale, reamintindu-le că scopul artelor nu poate fi altul decât „descifrarea sem­ni­ficaţiilor simbolice secrete ale evenimentelor istorice 1. Con­frun­taţi cu pericolul aneantizării fiinţei umane, actorii pun în scenă un act soteriologic care face posibilă metanoia – răsturnarea, trezirea, re­in­­te­grarea în timpul sacru al începuturilor, unde totul există ca virtualitate. La fel de importantă ca rememorarea (evidentă în „La ţigănci) este şi interpretarea faptelor. În „Podul, „Adio!, „Pe strada Mântu­leasa sau „Nouăsprezece trandafiri, interpretarea este una dintre co­ordonatele fundamentale ale naraţiunii, câtă vreme poveştile spuse de personaje au, toate, sensuri ascunse, de a căror descifrare corectă depinde chiar viaţa lor. Dacă în cazul istorisirilor lui Zaharia Fărâmă din „Pe strada Mântuleasa sunt puse faţă în faţă logica mitului şi lo­gi­ca puterii, în „Podul se confruntă logica mitului cu logica (alogică) a cotidianului. Ceea ce este important se află sub ochii noştri, cu con­di­ţia să ştim să recunoaştem şi să interpretăm semnalele pe care ord­i­nea irealului le difuzează în ordinea, aparentă, a realului. Esenţa însăşi a fantasticului se modifică aşadar, nemaifiind vorba despre izbucnirea vio­lentă a unei alte lumi în cotidian – cum se întâmpla în „Domnişoara Christina sau în „şarpele, ci de o contaminare permanentă a celor două ordini. „Fantastic nu mai este dialogul între două lumi, ori sus­pen­darea între ele, ci prezenţa neştiută a uneia în cealaltă – scria Sorin Alexandrescu în „Dialectica fantasticului. (…) Cu alte cuvinte, pen­tru a intra în terminologia lui Mircea Eliade însuşi, fantastică este pre­zen­ţa neştiută a Sacrului, camuflată în Profan, fantastică pentru că ra­ţi­unea noastră, aparţinând ea însăşi Profanului, n-o mai poate integra fi­resc unui Cosmos Total, ci o refuză, adică o proiectează în lumea de dincolo. Povestirile lui Mircea Eliade sunt, dincolo de dimensiunea lor me­ta­fizică, certe reuşite literare, în care autorul experimentează formule narative diverse şi construieşte personaje viabile. Ambiguitatea nu este doar una de natură filozofică, ci şi – mai ales – estetică, fiind adeseori şi efectul unei programatice intertextualităţi. Dacă posteritatea operei ştiin­ţifice a lui Mircea Eliade a fost pusă, adeseori, în ultimul deceniu în spe­cial, sub semnul întrebării, actualitatea operei sale literare este in­con­tes­tabilă, iar reeditarea prozei sale fantastice este oricând bine­venită. Carmen Muşat
Păreri
Intrebari&Raspunsuri

Prețurile și informațiile de pe paginile noastre sunt furnizate de magazinele partenere și au caracter informativ, unele erori pot apărea. Imaginile produselor au caracter informativ, uneori pot include niște accesorii care nu sunt mereu incluse în pachetul de baza. Informațiile aferente produsului (imagine, descriere, preț) se pot schimba fără notificare prealabilă. Compari.ro nu își asumă responsabilitate pentru eventualele greșeli.

^