„ Deasupra distanței care unește locul de origine cu cel de adopție, se înalță ca un curcubeu, în tot timpul acestui joc de-a amiba, un zâmbet. Acel zâmbet Skurtu. Ghiduș, uneori cinic, sigur de el, senzual, alteori rece, tehnic, ambiguu, ca al unei pisici de Cheshire, plutind între două lumi. Există Dumnezeu și într-o lume și în alta, există cruzime, există ea, fetița Skurtu, și există poezie. Iar cu poezia poți trece dintr-un spațiu în altul, așa cum face, în această carte despre dragoste, limbaj, apartenență și rădăcini posibile, poeta americană Tara Skurtu, stabilită de câțiva ani în București. – Svetlana Cârstean