După publicarea  Tipurilor psihologice , în 1921, a urmat o perioadă în care vocea lui Jung s-a făcut mai puțin auzită. În tot acest timp, atenția sa se îndrepta spre interior, spre lucrul cu psihicul său. Rodul acestei introversiuni a fost celebra  Carte Roșie , în care Jung descrie drumul ce l-a dus la cunoașterea propriei „ecuații personale". Și pe baza acestei „ecuații", în seminarul susținut în 1925, ale cărui note sunt transpuse în aceste pagini, el prezintă conceptele fundamentale ale psihologiei analitice. Fără a se suprapune peste explicațiile din stratul secund al  Liber Novus,  această expunere poate fi considerată o a treia parte a analizei produselor imaginației active întreprinse de Jung în perioada anterioară. De asemenea, completează opera sa teoretică, în maniera vivace a prelegerilor și a discuțiilor ce le însoțesc. O mică bijuterie a gândirii jungiene, seminarul din 1925 prezintă devenirea profesională a lui Jung, despărțirea lui de Freud și trece în revistă concepte precum subiectiv/obiectiv,   anima, animus , funcție transcendentă, funcții psihice, făcând apel la vise, mituri, viziuni, opere artistice. Seminarul evoluează de la o întâlnire la alta pe baza întrebărilor puse de membri, ei înșiși psihoterapeuți sau medici, oameni de litere, analizanți și foști analizanți ai lui Jung – reușind, astfel, să capteze interesul unui public cât mai variat.