Laicitatea este un dar miraculos pe care Creștinismul l-a făcut lumii occidentale. Trebuie să ieșim din tendința de a asocia secularizarea cu ateismul, în spațiul privat și în cel public. Este imperativ să învățăm să reconstruim lumea noastră pornind de la intimitatea dintre laicitate și religie. Azi constatăm că tipurile de alegeri pe care politicienii le-au făcut în relația lor cu religia stau mai ales sub semnul unei relații a politicii (a politicienilor sau a partidelor) cu variantele instituționalizate ale religiei. Ideea valorilor religioase nu a lipsit nici ea, doar că a fost mai mult un vehicul electoral al mesajelor politice decât exprimarea unei opțiuni morale. Biserica poate juca un rol important în modelarea spațiului public prin despărțirea de compromisul cu politica și cu partizanatul politic, în numele accentuării vocației sale spirituale. Această perspectivă nu invită la spiritualism sau la o atitudine contemplativă, ruptă de viața reală și golită de conținuturile vieții cotidiene. Dimpotrivă, Biserica se dovedește a fi un factor activ în structurarea vieții comunității atâta timp cât are ca preocupare majoră realizarea ca persoană a individului.