„În sensul în care îl folosesc, cuvântul „cosmologie implică deci o deschidere spre antropologie. Este oare o violenţă impusă limbii? Mai rău, o tentativă de a reduce cosmologia la o simplă „viziune despre lume, necesarmente subiectivă – indiferent că purtătorul acestei viziuni este un individ sau o societate?

Să remarcăm înainte de toate că sensul cuvântului „lume este deseori antropologic. Putem constata că el serveşte din ce în ce mai mult la desemnarea unor realităţi umane. Va trebui să ţinem seamă de această evoluţie semantică, ea însăşi simptom al unei revoluţii în mentalităţi. Pentru noi, aşadar, „lumea indică pământul în ansamblul lui, considerat ca locul în care sălăşuieşte omenirea, oikoumenē, ori societatea, adică o parte a acesteia, stratul social cel mai remarcabil (un „om de lume); în sfârşit, cuvântul poate desemna un mediu („mica lume a lui Don Camillo). Acest sens, fie că este sau nu impropriu, a devenit totuşi cel mai recurent. Fiindcă, în fond, noi nu mai folosim deloc cuvântul „lume pentru a desemna o realitate fizică în calitatea ei de realitate fizică. În această utilizare, el este înlocuit într-o oarecare măsură de alte cuvinte, precum „univers sau „cosmos. Într-adevăr, ni se întâmplă să desemnăm nişte realităţi cosmice ca „lumea sau „lumile, la plural – exact atunci când evocăm „pluralitatea lumilor. Însă nu facem acest lucru decât dacă respectivele realităţi sunt considerate drept locuibile de către umanitate ori sunt închipuite ca populate de fiinţe ipotetice care ar fi analoage oamenilor („războiul lumilor). Ar trebui deci să tragem concluzia că uitilizarea metaforică a termenului a contaminat în asemenea măsură sensul propriu al cuvântului, încât acesta a devenit cu neputinţă de folosit?

De fapt, este necesar să vedem că termenul „lume nu este liber de orice metaforă. Poate că nici nu există vreun cuvânt care să poată desemna ansamblul realităţii fizice fără să implice o optică determinată asupra acestuia. Am putea dovedei acest lucru pentru termenul „univers, care pune accentul pe maniera în care ansamblul este orientat spre o unitate, ca şi cum ar fi focalizat asupra ei. Aici nu mă voi interesa decât de cuvântul „lume. Îi vedem apărând caracterul metaforic dacă îl plasăm din nou la originile sale, fapt pentru care trebuie să fac un ocol în istorie. Sursă: Tact