„ Câteva vorbe despre ceea ce cred eu că înseamnă acest mod de a te rosti (mă feresc să spun poezie sau antipoezie sau mai știu eu ce. Se poate vorbi despre creativitatea naturii atunci când te expui în acest chip. Nu trebuie să împrumuți ceva din spontaneitatea celor „naturale; e destul a lăsa, pentru o clipă, să vorbească lucrurile prin gura ta: a fi tăcerea in care lucrurile își afirmă prezența.  
Cu cât cobor mai adânc în propria fire, cu atât mai puternice-s pulsațiile Firii.  obosit de zgomotul și furia lumiide prețioasele textemă întorc la ce am prăbușită-n ea însăși liniștea cu tot cu vuietul ei – Tăcere, vino! cârtița strivită în drum -o bucată de piele uscatăîn ferestruica democrației ca să scapi  ori măcar să-ți îmblânzești dușmanuldă-i un nume - altul decât cel de botez!  vine izul de mușcăraieleșietic-dulceca foameadar marea poezie unde-iunde se-ascunde? -aici aici! am purces la primenirea florilor, apoi ne-am așternut pe cetit -a sosit octombrie -Ce-ai să te faci, Doamnă, dacă mor?