"Pentru majoritatea cercetătorilor, Cristos a rămas doar în istorie, modificând cursul evenimentelor politice ale lumii; pentru majoritatea teologilor, El este numai un obiect de studiu în Cărțile Sfinte, care a imprimat o nouă direcție interpretărilor credinței; pentru filosofi, El este centrul unor polemici interminabile, iar pentru mulțimea credincioșilor inerți, El este binefăcătorul providențial în crizele tulburătoare ale vieții cotidiene.
Totuși, atunci când omul percepe măreția Veștii celei Bune, el înțelege că Învățătorul nu este doar reformatorul civilizației, legiuitorul credinței, călăuza rațiunii sau dătătorul de înlesniri pământești, ci este – mai presus de toate – și renovatorul vieții fiecăruia.
Atingând această culme a înțelegerii, ființa iubește templul care îi modelează existența; totuși, ea nu se limitează să participe la adunările convenționale realizate în scopul manifestărilor de adorare, ci Îl aduce pe Prietenul Celest în sanctuarul familiei, unde Iisus începe atunci să controleze pasiunile, să corecteze comportamentele și să inspire cuvintele, făcându-l pe ucenic capabil să transpună învățăturile eterne în acțiuni vii, prin care Domnul speră să extindă Dumnezeiasca Împărăție a păcii și iubirii pe Pământ.
Când Evanghelia pătrunde în cămin, inima își deschide mai ușor poarta Învățătorului Dumnezeiesc.
Neio Lucio cunoaște acest adevăr profund și le oferă noilor discipoli câteva dintre lecțiile Domnului din cercul cel mai intim al Apostolilor și adepților din primele ore ale creștinismului.
Astăzi, când s-au scurs deja aproape 20 de secole de la primele roade ale Veștii celei Bune, locuința lui Simon a devenit lumea întreagă...
Iisus continuă să le vorbească oamenilor de pe întreg mapamondul.
Fie ca vocea Lui pătrunzătoare și blândă să poată grava în cartea sufletelor noastre lecția renovatoare de care avem nevoie acum, când ne aflăm față în față cu viitorul, transformându-ne în semănători activi ai iubirii Lui infinite, căci aceasta este cea mai mare fericire la care putem aspira!" - Emmanuel Pedro Leopoldo, 3 octombrie 1949