Viorica Mavrodin (1905 -1985) a elaborat acest studiu în etape, în decursul ultimelor două decenii de viaţă. Citind şi recitind poemul Faust, autoarea intuise, dincolo de metaforele goetheene, un curent de gândire ce nu urma căile bătute şi acceptate. A identificat — într-o primă fază — influenţe neoplatoniciene şi mistice, alături de surprinzătoare asemănări cu viziunile teozofilor. Dar abia mai târziu când, printr-un fericit concurs de împrejurări, s-a putut documenta la Biblioteca Naţională din Paris şi când a cunoscut lucrările lui Max Heindel (1865-1919), a descoperit paralelisme frapante între cosmogonia rozicruciană şi conţinutul de idei al poemului. , E vorba de similitudini de substanţă, vizând aspecte fundamentale şi care, în plus, nu sunt sporadice, ocazionale, ci apar la tot pasul. Se poate afirma deci, fără riscul de a greşi, că Goethe a fost rozicrucian şi că, în mod cert, a experimentat toate iniţierile descrise de Max Heindel, deoarece le recunoaştem în parcursul evolutiv al personajului său principal. Cartea de faţă este rezultatul acestor cercetări şi luminează într-un mod inedit multe pasaje aparent enigmatice ale poemului goethean, oferind cititorilor de toate vârstele şi eventualilor traducători sugestii de mare interes.