Aşa după cum o declară titlul acestui volum, cititorul are de a face chiar cu un jurnal, deşi textul în sine nu respectă toate canoanele genului – spre exemplu, cu excepţia ultimelor zile din 1989, notaţiile nu sunt sunt însoţite de date temporale, fiind doar ordonate în funcţie de anul în care au fost concepute. Este, într-adevăr, un jurnal salvat din obsedanta perioadă comunistă, localizat într-un sub-est al Europei, joc de cuvinte ce dezvăluie condiţia socială şi umană a României acelor timpuri. Şi mai este un jurnal (mai mult sau mai puţin) fragmentar, deoarece paginile sale alătuiesc un întreg indisolubil, format din piesele unui puzzle existenţial, care creionează situaţii, atitudini şi personaje, ce recompun atmosfera deseori apăsătoare a epocii. El însuşi personaj al volumului, autorul continuă să fie şi în aceste rînduri – aşa cum îl definea regretatul Gheorghe Crăciun – analistul de serviciu al generaţiei sale.