In romanul de fata, autorul ne propune Ortodoxia autentica, traita, perfect adaptata zilelor noastre si cu o larga adresabilitate, fiindca aici se va putea regasi oricine, fie el mai mult sau mai putin initiat in ale credintei: de la adultul care nu accepta trecerea anilor la tinerii proaspat casatoriti, atrasi in mrejele consumismului ce le dicteaza viata, si pana la cei varstnici care inca isi mai cauta calea spre Hristos. Istorisirea pastreaza un echilibru perfect intre naratiune alerta si meditatie, suspans, extraordinar si firesc totodata, garantand lecturarea pe nerasuflate. Eroul cartii se transforma sub ochii nostri, purtandu-ne, cu bu curie si empatie, pe traseul nebanuitei lui transformari interioare Fragment din carteaFlaviande Alexandru Torik:Am intrat in biserica. Nu fusesem de mult intr-o biserica. Vreau sa spun ca nu intrasem intr-o biserica ortodoxa ruseasca. De cand omul sovietic a primit posibilitatea sa plece in alte tari, am reusit sa ajung in Catedrala Sfantul Petru din Roma, la Partenonul din Atena, in templele din Luxor, Egipt si chiar intr-un templu budist din Bureatia. Nu-mi mai puteam aminti insa cand intrasem ultima oara intr-o biserica ruseasca: in copilarie sau mai tarziu? Stiam doar ca mai fusesem candva. Era chiar ciudat: Andriuska e popa; Jenea se pare ca e credincioasa si se pare ca fosta mea sotie a reusit sa mearga la biserica, dar eu nu. De ce oare? Flavian m-a condus pana la intrarea in biserica si a iesit sa aduca pasta de dinti. Am ramas in biserica singur. Primul lucru care m-a frapat a fost o liniste deosebita. Auzeam pe fereastra cantecul pasarelelor, vorbele oamenilor, o motocicleta care trecu pe drum. Toate acele sunete erau alaturi, dar nu acolo, inauntru. Ele veneau parca dintr-un alt spatiu, care nu parea legat in vreun fel cu cel in care ma aflam eu.