N-o cheamă nici Violeta, nici Lăcrămioara, nici Camelia. Cât e ea de inteligență, de curajoasă și de plină de imaginație, se împiedică și se întristează mereu de un singur lucru: numele său, care nu-i place nici în ruptul capului. Părinții ei i-au dat un nume tare ciudat: Sakız Sardunya, adică Mușcată Curgătoare, o floare care n-are altă treabă decât să atragă păsările colibri. Fetița nu are frați sau surori, iar prietenii ei cei mai buni sunt cărțile, singurele care nu râd de numele ăsta curios. Numai că nici ele, cărțile, nu-s prea fericite pe lume: printre atâtea jocuri video și desene animate de la televizor, copiii au uitat să mai asculte și să mai inventeze povești, așa că tărâmul lor fermecat e în primejdie. Mușcată Curgătoare e tare speriată: doar n-o să fie ea singură în stare să-l salveze, nu?

„ Era un glob pământesc iluminat. Era mai mare decât o portocală, mai mic decât un pepene galben. Pe el se vedeau marile, râurile, lacurile, munții și vulcanii. Granițele țărilor fuseseră trasate cu pietricele de diferite culori care pâlpâiau. Când îl apucai exact de la mijloc, adică de la linia Ecuatorului, se deschidea ca o cutie cu capac. Dar înăuntru era gol. Dacă însă te gândeai la greutatea lui, nu părea gol. Poate că avea un compartiment ascuns. Și, oricât îl zgândărise, nu-l găsise... În momentul acela s-a întâmplat ceva ciudat. Pietricelele de pe glob au început să pâlpâie. Sakız Sardunya s-a dat speriată înapoi. Dar o voce lăuntrică îi spunea că acel obiect ciudat ascunde un secret. Trebuia să-l descopere. Și-a luat inima în dinți și a pus globul în ghiozdan. După Cuore avea să vină din nou altă dată. S-a îndreptat spre ieșire. Exact în acel moment s-a auzit o voce...