Gib I. Mihăescu este tipul scriitorului aşezat sub semnul imaginaţiei prolifice, echivalentă cu forţa de atracţie a tenebrelor, spre un ineluctabil sfârşit dezastruos. La acest scriitor, închipuirea pare a fi ordinea firească a lucrurilor. Teama fără mobil precis, teama de moarte, de singurătate, convingerea că ireparabilul se poate produce oricând, că depăşeşte puterile opoziţionale omeneşti-toate acestea conduc personajul lui Gib Mihăescu pe căile pierzaniei de sine, după o logică absurdă, aceea a sentimentelor de care se teme şi pe care le detestă. Dar numai atât, întrucât el este lipsit de voinţa de a da la o parte vălul ce împiedică evaluarea justă a situaţiilor şi conducerea spre o rezolvare, ca să spunem aşa, normală.