Numele lui Dumitru Stăncescu a fost aşezat adesea lângă acelea ale lui Ion Creangă şi Petre Ispirescu. Succesul de care s-a bucurat şi continuă să se bucure colecţia sa de basme populare se explică, în primul rând, prin valoarea ei artistică ridicată. În 1894, Vlahuţă îi scria autorului: „Îmi pare bine că frumoasele snoave ale poporului nostru au încăput pe o mână bună... D-ta ai înţeles că cel mai mare artist e poporul şi ai căutat să-i prinzi snoavele şi să le scrii sobru, natural, aşa cum le-a gândit el, aşa cum le spune el. Cititorul se va convinge că această afirmaţie se sprijină pe titluri precum Sur-Vultur, Cerbul de aur, Norocul şi nenorocul, Împărăteasa înţeleaptă, Busuioc şi Musuioc, Finul lui Dumnezeu, Cei trei fraţi ş. a.