Unul din pilonii majori ai teoriei generale a obligațiilor, faptele juridice licite au fost inexact și incomplet prevăzute în vechiul Cod civil, dar recunoscute expres ca izvoare de obligații prin noul Cod civil. Evoluția faptului juridic licit de la dreptul român, la recunoașterea pe cale jurisprudențială în dreptul național, la reglementarea expresă că izvor de obligații și la reglementarea expresă a unui regim juridic distinct al fiecărei instituții ce face parte din această categorie, urmată apoi de invocarea și consacrarea la nivelul Uniunii Europene a unor principii generale derivând din acesta, nu face decât să sporească interesul pentru cunoașterea lui aprofundată.
Teoreticienilor și practicienilor dreptului li se oferă, pe de o parte, o abordare care, referitoare la legea aplicabilă în timp faptelor juridice licite, impune o examinare atât a dispozițiilor în cauza din vechiul Cod civil, cât și a noii reglementări, iar, pe de altă parte, o analiză comparativă a actualului regim juridic al faptelor juridice licite cu dispozițiile similare din alte state europene, care să permită identificarea atât a unui fond normativ comun, cât și a unor elemente distinctive.
Totodată, lucrarea nu poate să nu evidențieze nici implicațiile pe care principiile derivând din faptele juridice licite au început să le manifeste la nivelul dreptului european prin intermediul jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.