Fata in fata cu furia. Cum sa-ti accepti furia si sa te eliberezi de rusine si vinovatie Doctor in psihologie, specialist cu experiena in terapie cognitiv-comportamentala si terapie de cuplu, Adela Moldovan a scris aceasta carte-instrument pentru toti cei carora le e greu sa traiasca cu furia lor sau a celorlalti. Multi oameni considera ca furia e un sentiment rusinos, gresit. O dovada ca nu se pot controla, ca sunt nedemni de respect si iubire. Ei cred ca furia ar trebui sa dispara cu totul si sa nu se manifeste niciodata. Realitatea e ca furia are un rol important in viata noastra si, in loc sa ne-o negam, a sosit momentul sa o acceptam si sa ne-o asumam ca atare. Cartea scrisa de Adela a fost deschizatorul drumului meu inspre furie. Ba mai mult, am simtit ca este ca un serpas care ma ghideaza inspre lumi pe care simteam de mult ca e nevoie sa le explorez, insa nu stiam cum. - Psiholog Dr. Raluca Anton. Adela Moldovan isi revendica pozitia de lider si in stiinta emotiilor, nu doar in psihologia relatiilor. Voi ramane recunoscator pentru cat de utila mi-a fost aceasta lucrare, pe care o recomand cu incredere de la prima si pana la ultima litera. - Psihoterapeut Gaspar Gyorgy. Va confruntati cu furia. Simtiti mult disconfort si aveti sentimentul ca nu mai puteti face fata singuri emotiilor nesanatoase care va coplesec. Ei bine, ati decis intelept atunci cand ati deschis paginile acestei carti. - Prof. univ. Dr. Adrian Opre, Decan al Facultatatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca Nu este un manual de management al furiei, care sa te invete sa nu te infurii. Am citit si eu astfel de carti, dar n-am obtinut decat o iluzie a controlului pe termen scurt, urmata de o crunta dezamagire. Paginile care urmeaza, in schimb, incearca sa te ajute sa te imprietenesti cu furia, sa o cunosti, sa o intelegi. - Psiholog Dr. Adela Moldovan Fragment din carteaFata in fata cu furiade Adela Moldovan:Rolul de parinte ne poate aduce intr-un punct al vietii in care suntem fortati sa ne vedem intr-o oglinda a adevarului. Asa cum am mai spus deja, relatiile pot fi adevarate oglinzi in care ne putem vedea daca avem curaj sa ne privim. Cea mai dura oglinda din acest punct de vedere, care ne arata cu o onestitate brutala ceva ce pana atunci am refuzat sa privim, e relatia cu copiii nostri. Daca pana aici ne-am putut ascunde dupa diverse povesti pe care ni le-am spus despre noi si despre altii, cand realizam ca ne revarsam furia asupra copiilor e nevoie sa ne uitam cu adevarat la noi. Ce nu vrem sa vedem? Ce parti din noi nu putem accepta? Ce parti nu am vindecat? Ce rani refuzam sa vedem? Ce anume nu am abordat din trecutul nostru? Ne-am uitat in toate celelalte relatii de pana acum la felul cum se manifesta furia, cu ce mesaj vine si cum se leaga de nevoile noastre - cele fundamental umane, dar si nevoile cronic neimplinite in copilarie, neimplinire care ne-a lasat cu niste rani atat de dureroase, incat trebuie protejate. Iar ceea ce le protejeaza se numeste ego: o colectie de strategii de aparare, adaptare, masti pe care le purtam in diverse momente cand se intampla ceva in viata de zi cu zi si incepem sa simtim acea durere. Prin urmare, in relatiile noastre reactionam adesea cu o serie de tipare menite sa ne protejeze. Furia este o parte din aceasta reactie de aparare. Daca in relatiile cu adultii are cat de cat sens ideea ca in unele momente cautam fie sa ne indeplinim anumite nevoi, fie sa ne aparam de durerea provocata de anumite rani, in relatia cu copiii am dori sa nu facem asta. Ne e extrem de greu sa acceptam ca ni se intampla si acolo. In relatia cu copiii ne-am dori sa oferim, sa le daruim, sa le fim alaturi. Si facem asta de multe ori. Insa vin inevitabil mornentele in care, din varii motive, ramanem fara resurse si ne activam. Cea mai mare minciuna pe care ne-o spunem, cu totii, e ca facem totul pentru copiii nostri, ca sa le fie lor bine. Asa ne-am dori, cu siguranta, si e un oarecare adevar in acest deziderat. Insa foarte des comportamentul parental e alimentat de frici si ghidat de strategii de aparare. Apararea noastra, a parintilor. Si adesea, aparandu-ne pe noi nu vedem efectele asupra copiilor. Partea cea mai buna din noi este prezenta noastra autentica, sigura si continatoare. Si asta nu se poate manifesta atunci cand suntem speriati, cand simtim ca nu facem destul, cand suntem obositi si epuizati.