Ediţia a VII-a
Enigmaticul titlu al cărţii spune, într-un fel, totul: căci „exuviile sînt pieile lepădate, carcasele subţiri lăsate în urmă de fluturi atunci cînd ies din pupe, învelişurile năpîrlite ale vietăţilor care, crescînd, se transformă cu totul. La fel facem şi noi cu ipostazele noastre vechi, infantile, imature, pe care le îngropăm în uitare. Simona Popescu, ea, nu poate şi nu vrea să le abandoneze: le strînge, le colecţionează, le suprapune într-un timp prezent care, ca într-o sincronie perpetuă, adună toate vîrstele precedente la un loc. Credinţa ei este că psihologia individuală, identitatea, personalitatea îşi pierd consistenţa dacă renunţă la paşii anteriori. Nu sîntem doar ce sîntem, ci şi ce am fost. Iar adevăratele abisuri ale fiinţei se ascund în trecut, în experienţele înstrăinate ale avatarilor care ne-au purtat numele.