Volumul al treilea al operelor lui Jorge Luis Borges cuprinde eseurile, conferințele și studiile scriitorului argentinian, adevărate capodopere ale genului. Dacă proza sa este de cele mai multe ori considerată drept „eseistică, textele sale teoretice dobîndesc, prin finețe, ascuțimea analizei și fantezia argumentației, aspectul unor adevărate piese literare. Eseurile, reunite și publicate în volume ( Discuții ,   Nouă eseuri dantesti ,   Biblioteca personală ), s-au distins printr-un glas propriu inconfundabil și o critică personală, de autor, fundamental nonconformistă. O altă caracteristică proprie eseisticii lui Borges este procedura dubitativă, tratarea subiectelor cu extremă delicatețe, fără a decreta un adevăr unic propriu. Unele eseuri tratează subiecte ce vor deveni adevărate obsesii ale autorului în scrierile ulterioare: paradoxul lui Zenon din Eleea, cabala sau doctrinele gnosticilor.