Miles ia cina la nişte oameni pe care nu‑i cunoaşte, invitat de un amic. Înainte de desert, se ridică de la masă, se duce la etaj şi se încuie în camera de oaspeţi. Refuză să mai iasă de acolo. Refuză să scoată vreun cuvânt. Gazdele sunt înnebunite, dar nu‑l pot da afară. Vestea se întinde în toată ţara, transformându‑se într‑un adevărat fenomen social şi mediatic. Printre personajele implicate în povestea lui Miles, se numără o femeie între două vârste, aflată într‑un moment de răscruce al vieţii şi al carierei ei, un bărbat trecut de prima tinereţe, afectat de pierderea partenerului de viaţă, o octogenară pe care familia vrea s‑o interneze împotriva voinței ei într‑un cămin de bătrâni şi o fetiţă deșteptissimă de nouă ani, a cărei inteligenţă precoce îi atrage antipatia colegilor şi a profesorilor. Triumful cel mare al cărţii e în slalomul înnebunitor printre jocurile de cuvinte, care transformă Era să fiu eu   într‑o palpitantă cursă printre obstacole, ca un thriller lingvistic cu personaje experte în dezamorsarea bombelor de limbaj. Deşi absent în cea mai mare parte a romanului, Miles marchează vieţile celor din jur. În acelaşi timp ne deschide ochii către o realitate incomodă, una din care fiecare dintre noi şi‑ar putea dori să evadeze, la un moment dat. Ţi s‑ar putea întâmpla şi ţie.