„Nu vreau să fiu aici dar sunt. Nu vreau să stau în locul ăsta! ( dă să plece, dar   se întoarce ,   se aşează lângă eşarfă ) Aha! Uite-o. Dacă contiuă farsa, am şi eu dovada mea. Ia să vedem! ( scoate telefonul mobil ,   îl pune pe înregistrare ,   vorbeşte ) E o zi frumoasă, cu soare! Hai, hai, spune şi tu ceva, vorbeşte cu mine! ( verifică şi se aude:   „ E o zi frumoasă ,   cu   soare ,   hai ,   hai ,   spune şi tu ceva ,    vorbeşte cu mine! ) Aşa! Perfect. Acum, dacă se mai întâmplă, le arăt eu! ( pune telefonul în buzunar ).   „Ce mai este? C – Nimic. Trebuie să vorbesc. Atât. Mama mea era foarte frumoasă şi foarte ocupată. Pe mine m-a crescut bunicul. Tata, compozitorul, era mai mereu plecat, iar mama s-a aruncat de la fereastra unui hotel. N-am ştiut asta, până nu am găsit un articol pe net; bunicul mi-a spus că s-a refugiat: a plecat în Australia şi nu s-a mai întors. Pe ei i-am pierdut, şi de atunci m-am pierdut şi eu. Nu am copil. Nu sunt în divorţ. Spun asta ca să par mai matură, mai serioasă, să încerc oamenii. E ca un test. Mint ca să testez piaţa, mint ca să mă apăr. Poate şi tu ai motivele tale; nu te întreb: te priveşte. Dacă vrei să vorbeşti bine, dacă nu, iar bine! Dar am vrut să ştii că nimeni, în afara bunicului meu, nu m-a mai apărat pe lumea asta! Nimeni. Acum mi-am dat seama şi am vrut să-ţi spun. Gata .    ( tace ) Te-am supărat?