„Infernul în traducerea lui Marian Papahagi aduce la lumină una dintre acele urme, sau semne, de poezie și tradiție literară ce pot fi trezite de textul dantesc în memoria culturală a cititorului, punând în dialog originalul cu limba nouă care îl găzduiește. Versiunea de față ne arată, în felul acesta, că traducerea poate deveni cu adevărat o tălmăcire (după cum ne amintește Irina Papahagi, în Prefața ei, că îi plăcea lui Marian Papahagi să spună), adică o operațiune hermeneutică, de interpretare, care stabilește o relație vie între original și textul nou. Aceasta poate reda viața – după cum afirma Walter Benjamin – acelor semnificații latente ale originalului care ies la lumină doar prin contactul cu potențialul semantic al unei alte limbi, astfel încât întâlnirea textului original cu noua limbă ajunge să fie chiar una dintre forțele vitale ce garantează supraviețuirea marilor opere clasice în cultura tuturor timpurilor. – MIRA MOCAN
Pe copertă: Sandro Botticelli,   Dante și Vergiliu intrând în al optulea cerc al infernului  (sfârșitul sec. XV)