Se spune că trăim lângă o persoană toată viața, dar nu reușim să o cunoaștem pe deplin. Ei bine, cred sincer că nici noi nu ne cunoaștem cu adevărat, de unde și dorința noastră de a schimba atât de des, fie unele acțiuni din trecut, fie unele cuvinte rostite, fie unele nerostite. Înclin să cred că oamenii sunt asemenea unor contorsioniști. Bineînțeles că este o metaforă. Mai concret, este vorba despre capacitatea noastră de adaptare la lumea înconjurătoare, în funcție de anumite contexte, împrejurări, ș. a. m. d. De aici și ideea centrală de celelalte versiuni ale aceleiași persoane. De aici și ideea centrală ce „ceilalți Tu *** îmi place  să cred că m-aş putea adresa timpului (ce vine)deci puţini înţeleg de pe margini dar și mai puţinicând teprivesc frontal căci – după cum prea bine se știe – faţă înfaţă cu tine suntem ca un fir de nisip într-un deșertpână laurmă absent ca o victimă ce își așteaptă sentinţa însine– sacadatul infern – ca un fior pe două picioare ce(își) așteaptă măcelarul (DIN P R A G A) * * Trimitere către fostul șef Gestapo, Reinhard Heydrich, supranumit și Măcelarul din Praga