Dar socotesc că nu mai trebuie să lungim cuvântul, care a înfățișat toată viața lui Moise ca pe o pildă de virtute cititorilor. Căci celui ce tinde spre o viață mai înaltă, cele spuse îi vor fi nu puțină merinde în drumul spre adevărata înțelepciune. Iar cel moleșit întru nevoințele virtuții, chiar dacă s-ar scrie cu mult mai multe decât cele spuse, nu va afla niciun folos din osteneală. Totuși, pentru a nu se da uitării ceea ce am arătat în Cuvântul înainte , unde stabilisem că viața desăvârșită este aceea în care niciun hotar nu oprește înaintarea, ci, creșterea spre mai bine a vieții săvârșindu-se pururea, e un drum al sufletului spre desăvârșire, bine ar fi ca, ducând cuvântul nostru până la sfârșitul vieții lui Moise, să întărim definiția dată de noi desăvârșirii. Fiindcă cel ce s-a înălțat prin atâtea urcușuri de-a lungul întregii vieți nu a încetat de a se ridica iarăși mai presus de sine, pentru că, precum socotesc, prin toate să i se arate viață mai presus de nori și că un meteor ce înaintează în eterul înălțimii gândite cu mintea (inteligibile), asemenea unui vultur.