Acest tratat scris de Origen pe vremea când se afla la Cezareea, în Palestina, figurează într-un manuscris din sec. al XIV-lea, provenit de la Worms și aflat actualmente în biblioteca Trinity College din Cambridge.   Se presupune că a fost redactat între 233-234, dar e dificil de datat având în vedere că singurele indicii sunt cele pe care Origen însuși le furnizează în tratat. Astfel, el face referire la comentariul său asupra Genezei.   Ca multe lucrări ale sale, și aceasta s-a născut ca un răspuns la diferite întrebări ridicate de discipolii săi. De data aceasta este vorba de prietenul său, Ambrozie, și de sora acestuia, Tatiana, care îi scriseseră pentru a-i cere lămuriri cu privire la rugăciune. Unii creștini din epoca respectivă aveau mari îndoieli cu privire la eficacitatea rugăciunii, având în vedere - susțineau ei - că Dumnezeu a pecetluit soarta lumii și a omului încă de la creație, și că destinul cosmosului stă sub semnul imuabilului.   Intenția lui Origen de a dezavua o asemenea atitudine capătă din ce în ce mai multă consistență, argumentele în favoarea utilității și necesitații rugăciunii se multiplică și presupun luarea în considerație a aspectelor mai ample pe care le implică actul rugăciunii. În cele din urmă, Origen ajunge să alcătuiască un adevărat tratat asupra acestui subiect. Astfel, în cele două părți ale lucrării se analizează probleme generale legate de rugăciune, arătându-se ce este rugăciunea, în ce constă ea, care este starea potrivită - fizică și morală - a celui care se roagă, cui trebuie ea adresată etc. Apoi este comentată Rugăciunea domnească, după care diversele completări legate de subiectul în cauză (condițiile unei bune rugăciuni, starea sufletească etc. ) vor fi adunate într-un apendice. În concluzia la tratat, Origen își exprimă încrederea că Ambrozie și Tatiana vor fi satisfăcuți în efortul lor, și vor ruga pe Dumnezeu să le acorde harul de a înțelege mai bine însemnătatea rugăciunii.