Cele două volume de eseuri sugestiv intitulate „Decembrie 1989: Un talmeş-balmeş bine regizat, semnate ION CRISTOIU, reunesc marea majoritate a textelor scrise, pe parcursul a trei decenii, şi dedicate de autor Evenimentelor din Decembrie 1989, evenimente de care a fost preocupat odată cu publicarea, în săptămânalul Expres din 23 februarie 1990, a amplului studiu „22 decembrie 1989 – o după-amiază cu prea multe întrebări. La nici două luni de la căderea lui Ceauşescu, Ion Cristoiu punea la îndoială teza oficială a Revoluţiei, avansând termenul – azi consacrat și prin Rechizitoriul Parchetului General – de Lovitură de stat.
Fragmente „Rapiditatea cu care ziarele pînă mai ieri ceaușiste au trecut la anticeaușism chiar în după-amiaza lui 22 demcembrie 1989, prin ediții speciale în care ziariști care îl cîntaseră pe Nicolae Ceaușescu îl denunțau acum cu huiet, a fost pentru mine unul dintre primele temeiuri să nu cred în spectacolul văzut în decembrie 1989. În 23 februarie 1990, publicam în Expres amplul articol 22 decembrie 1989 – o după-amiază cu prea multe întrebări, în care semnalam o serie de ciudățenii din desfășurarea evenimentelor în 22 decembrie 1989, ciudățenii menite a pune sub semnul întrebării teza oficială a Revoluției în care s-a transformat o revoltă spontană. Au urma alte și alte eseuri despre Evenimentele din Decembrie 1989, toate înscrise într-o campanie dusă de mine, prin care puneam la îndoială teza oficială a Revoluției.   „Eseurile din cele două volume nu respectă, în așezarea lor, ordinea în care au apărut în cărți și reviste de-a lungul celor 30 de ani. De aceea nu le-am precizat locul și data publicării. Cartea se vrea reunirea marii majorități a textelor dedicate de mine, pe întinderea a trei decenii, a unei realități care m-a obsedat prin enigmele sale mereu nedezlegate. Face excepție amplul studiu semnat în Expres din 23 februarie 1990, sub titlul 22 decembrie 1989 – o după-amiază cu prea multe întrebări. L-am plasat primul și i-am precizat locul și data apariției pentru a reaminti că am fost primul publicist din România, dacă nu chiar și din Europa, care a pus la îndoială, la nici două luni de la Căderea lui Ceaușescu, în atmosfera de entuziasm isteric al opiniei publice de la noi, teza oficială a Revoluției, avansînd termenul – azi consacrat și prin Rechizitoriul Parchetului General – de Lovitură de stat.   „Pe mine m-a şocat ieşirea lui Ceauşescu din TAB, când îşi ia căciula din cap şi-şi trece degetele prin păr. [... ] Eu am spus că modul în care a fost omorât Ceauşescu a fost şi o umilire a poporului român [... ] Era în ziua de Crăciun. Şi un proces în grabă, şi mizeria sălii nenorocite, unde ei stăteau înghesuiţi [... ] Totul era atât de umilitor...