„ Despre tot ce Şerban Foarţă a publicat până la (inclusiv) cartea „conversaţională Cozerii în lila, se poate spune că jocul fonetic muzical, erudit si poliglot, formă de răzvrătire, de sabotaj împo­triva convenţionalismului monoton, lipsit de surprize si subtilităţi, a devenit o marcă personală, niciodată trădată. Un cuvânt se des­prinde din altul si din altul un altul, până la epuizare, schimbând si sonul si sensul. Cuvintele, spune el, sunt „roase (de timp, de uz si de abuz), poroase, vaporoase, puturoase (la Arghezi) sau păroase (la acelaşi – la care pot fi si râioase), sfioase, pioase, imperioase, tăioase… si, în extremis, găunoase…, ori secătuite. Recombina­rea silabelor sau schimbarea manieristă a literelor dă senzaţia de nou, fără să fie atinsă „seva, savoarea si supleţea cuvântului. E acuzată limba de lemn într-un poem cu 33 de versuri scurte, ri­mate în – emn. Ingeniozitatea verbală se dezlănţuie în cascadă. Cum si în alte locuri, alchimistul combină si recombină cuvintele. E neobosit. Uneori însă, alchimia asta, care e un copyright care îi desemnează pasiunile. În combinaţia Chopinhauer sunt unite muzica si filosofia lui. Elvira Sorohan