Noul volum de versuri  al  lui Adrian Popescu aduce o schimbare  surprinzătoare  de  stil   și  limbaj, pentru un autor consacrat,   considerat  de critici  mai   degrabă  un neomodernist, manierist, cu obsesia unui  spațiu  italic,   decît  un postmodernist, atras de experimentarea limbajului cotidian. Avem aici  cîteva  poeme ample, structurate de un un fir epic, scene  din   viață  poetului, transpuse  într -o rememorare tandru- ironică , unde vechiul  strat  al amintirilor fabuloase  întîlnește  scepticismul bine temperat, o luciditate  care  nu devine cinism, o de-solemnizare care-i  dă  poeziei autenticitate.