„ Înrudite prin cultul vizualului, teatrul și fotografia au vocația clipei care rămâne. În feluri diferite. Prin forța unui spectacol de a se încrusta parcă pentru totdeauna în memoria noastră afectivă, prin iluzia că o fotografie își asigură eternitatea, ne răzbunăm câte puțin vremelnicia. De la epoca primelor forme de ritual și până la era lui homo selfius, ființa umană a avut nevoie de ispita timpului oprit în loc. Într-un loc anume: rama scenei, dreptunghiul unei imagini decupate, poate ambele deodată. În asemenea frânturi de veșnicie se oglindește fie întregul univers, fie intimitatea unui singur suflet. Iar cei care ne-au învățat să le prețuim se numesc Henri Cartier-Bresson, Richard Avedon, Annie Leibovitz sau Giorgio Strehler, Robert Wilson, Silviu Purcărete... Despre ei, despre alți maeștri ai privirii, despre teatralitatea fotografiei și magia fotografică a teatrului este vorba în această carte.