„Mulţi dintre cei plecaţi nu povestesc mai nimic din suferinţele lor: dorul nu se poate povesti, iar lacrima se tace.  Am dat glas adevărului, în numele tuturor.
Am trecut prin emoţii foarte mari la lansările pe care le-am făcut aici, în Italia, traducerii în limba italiană a Cireşelor amare... M-am temut că ei, italienii, se vor supăra, că se vor simţi răniţi de adevărurile pe care le-am spus despre ei în carte. Dar am întâlnit oameni care s-au ruşinat şi care, plecând capul în pământ, mi-au spus că habar n-au avut câte au îndurat emigranţii din pricina unora dintre ei, italienii adică.  
Cineva, italiancă, mi-a cerut să-i scriu lângă autograf Nu pleca! – cu siguranţă luase traducerea s-o dea cadou cuiva drag, încercând să-i împiedice plecarea. O chinezoaică stabilită în Italia mi-a mulţumit că am scris cartea şi mi-a mărturisit că şi ei se recunosc în ea... Toţi emigranţii lumii oftează la fel. Toţi speră că se vor întoarce într-o zi...
Apoi, au fost două femei din Sardinia, tot italience, care m-au îmbrăţişat în plină stradă! Copiii uneia, fraţii celeilalte sunt şi ei plecaţi aiurea, în Anglia şi în Germania. Nu mai eram din tabere diferite, eram mame şi surori, atât! Liliana Nechita