În cele douăsprezece povestiri care alcătuiesc volumul lui H. P. Lovecraft, scriitorul american închipuie omenirea ca pe un avanpost firav al firescului într-un univers altfel haotic şi ostil, ce ascunde o realitate poate prea înfricoşătoare pentru a fi pătrunsă de mintea omului.
Personajele îşi istorisesc propria alienare şi cercetează necunoscutul, destrămând vălul subţire ce le separă viaţa de teritoriul unor întâmplări teribile. Lovecraft trece de la evocarea tragică a singurătăţii şi izolării, în Veneticul, prin elemente de grotesc, în Dulăul, la îmbinarea genului horror cu SF, în Cel care şuşotea în întuneric  şi Chemarea lui Cthulhu . Aceasta din urmă, piesa centrală a mitologiei lui Lovecraft, dezvăluie natura gigantului zeu Cthulhu şi ritualurile străvechi ce i se închină, vorbind despre slăbiciunea minţii omeneşti în faţa unei puteri izvorâte dintr-o inteligenţă nepământească.