Deși scrierile sale denotă o cunoaștere ezoterică, pentru Jakob Boehme mântuirea este mai mult legată de iubire și grație decât de cunoaștere. Problema principală a oamenilor nu este cunoașterea insuficientă, ci mai degrabă o rătăcire a voinței. Mântuirea depinde de reorientarea voinței prin alegerea de a trăi în lumină și iubire.   Universul lui Boehme începe cu Însăși Dumnezeirea, Creația apare din Dumnezeu, mai degrabă decât din nimic. Dar înainte ca lumea materială să ia ființă, în interiorul Sinelui lui Dumnezeu are loc un proces care există în afara timpului, pe tărâmul eternității.   Mântuirea, drumul înapoi spre puritatea Edenului, se realizează prin regenerare spirituală sau renaștere.   Întruparea lui Cristos și supunerea voinței sale în fața Voinței Tatălui prin moartea pe cruce face posibilă mântuirea. Totuși această supunere este necesar să fie reflectată în abandonul ființei în fața Voinței dumnezeiești.   A trăi în acest abandon presupune renunțarea la posesivitatea adamică și la voința proprie, și deschide calea către ieșirea din sfera mâniei și intrarea în cea a iubiríi.