Acest eseu al lui Fernando Savater completează, ca o reflectare în oglindă, cartea dedicată poruncilor veterotestamentare, "Cele zece porunci în secolul al XXI-lea". Cu inteligenţă şi ironie, filosoful spaniol meditează în aceste pagini de o vibrantă actualitate asupra listei celor şapte păcate tradiţionale şi asupra impactului pe care îl mai pot avea în societatea occidentală, în calitatea lor de referinţă morală şi etică. Interogate dintr-o perspectivă neconvenţională care nu exclude dialogul filosofic şi polemic cu diavolul - ale cărui argumente sunt discutate şi combătute pas cu pas - păcatele capitale sunt explicate şi definite prin opoziţie cu virtuţile cardinale: rezultatul este un portret personal al noilor practici şi uzanţe într-o societate postmodernă, dar cu adânci rădăcini iudeo-creştine.