Poezia e o violență îngăduită. Spectre, daimoni, umbre – Alice Notley le alchimizează și izbutește să construiască o nouă limbă poetică. Totul e tumultuos, poeta-medium se dovedește a fi o structură tensionată, iar vocile care o locuiesc sunt aproape întotdeauna protestatare. Există o dimensiune identitară abisală a liricii mediumnice: poeta începe totul de la capăt (în sens demiurgic), ea face lucrurile, viețile, morțile (prin numire, prin cuvinte). E o meserie mesianică în care, în ciuda tumultului, epifania frumuseții își are rostul. (Ruxandra Cesereanu)