„Am simţit că personajele din  Casting pentru ursitoare  se scriu singure în mintea mea. O mare bucurie. Întîi am simţit-o pe Haia. Într-o zi de marţi, bineînţeles. În alta, pe Mira. Pe Lenca, în restul timpului. Asta cînd nu m-am gîndit la Marie Curie, la Greta Garbo sau la Maria Kazimiera. Am scris din dor de oameni iubiţi sau de locuri dragi. Şi cu un mare apetit pentru viaţă, cu toate spaimele şi cu visurile ei. Povestea se adresează celor care cred, cu un gînd năstruşnic, că toate văzutele şi, mai ales, nevăzutele se leagă, că ar exista, aşadar, spectaculoase simetrii şi sincronicităţi, dar şi celor care, dimpotrivă, cred în jocul întîmplării şi al coincidenţei nesemnificative. În carte şi dincolo de ea, peste limitele puterii noastre de înţelegere. (Ohara Donovetsky)