Premiul Nobel pentru Literatură 2006     Casa tăcerii  (apărut în original în 1983) este al doilea roman al lui Orhan Pamuk, pentru care primește în Turcia premiul  Madaları , apoi  Prix de la Decouverte Europeenne  (1991, pentru traducerea franceză) și o nominalizare la  Man Asian Literary Prize  (2012, pentru traducerea engleză).   Scriitura lui Pamuk, deja matură și rafinată, își definește aici temele ce îi vor deveni în scurt timp definitorii: pendularea între istoria Turciei și destinele individuale, iubirea ca amestec paradoxal de obsesie și luciditate, ruptura între generații și fantasmele apropierii de Occident.  
Ne aflăm în Turcia anilor 1970, o perioadă frământată de nebunie politică. Deși e vară și casa ei e la un pas de plajă, Fatma nu izbutește să se încălzească sub plapuma înflorată. Fatma are nouăzeci de ani, suferă de frig și nu mai poate dormi, așa că își petrece zilele și nopțile amintindu-și frânturi din viața ei plină de tristețe, de venin și de răzbunare. Ca în fiecare an, cei trei nepoți vin în vizită, iar poveștile lor, într-alt fel triste și pline de venin, se întrețes cu istoria ei, pe masură ce păcatele nepoților îi aduc aminte de păcatele ei din tinerețe.   „ ... nimic nu este atât de uimitor ca viața. În afară de scris.  Da, desigur, în afară de scris – singura consolare. - Orhan Pamuk