Noua ediție integrală a Însemnărilor zilnice (1904-1951) ale regelui Carol al II-lea constituie un prețios izvor istoric privind viața celui mai controversat reprezentant al monarhiei romane.   Volumul al șaselea și ultimul al lucrării Între datorie și pasiune conține însemnările zilnice ale regelui Carol al II-lea dintre 1 ianuarie 1949 și 13 aprilie 1951, ultima zi a acestui important jurnal, care se încheie brusc, printr-o frază neterminată. Vara anului 1949 aducea, la 18 august, în viața cuplului Carol – Elena Lupescu, un eveniment important: cununia religioasă, oficiată de către părintele arhimandrit dr. Martinian Ivanovici, preotul paroh al Bisericii cu hramul „Sfinții Voievozi din Paris. Ultimii ani ai vieții lui Carol al II-lea au fost marcați însă și de încercări nereușite ale fostului rege de a prelua conducerea diasporei române, cu speranța – deșartă și de neînțeles la un om de inteligența lui – că, într-o zi, va ajunge din nou pe tronul României. Însemnările sale se încheie simbolic cu gândul la țară, suveranul comentând știrea falsă transmisă la radio că „Moldova a fostincorporată la URSS și notând plin de amărăciune:   „Deși această știre nu m-a mirat, am fost că trăznit, m-a apucat o jale de nespus și o indignare împotriva politicei anglo-saxone de la sfârșitul războiului. Felul cum România a fost jertfită Sovietelor, în schimbul unor avantaje iluzorii, încrederea orbească ce s-a avut în cuvântul banditului de Stalin, toate au pricinuit morbida stare de lucruri de astăzi. Moldova, plină de farmec, Țara căreia aparțin gloriile neamului – Mărăști, Mărășești, Oituz – săfie stăpânită de acei barbari răsăriteni, e un lucru care nu poate intra în mințile noastre. „Din fericire, știrea nu s-a... – aceasta este chiar ultima însemnare a regelui în jurnalul trunchiat și mutilat de Elena Lupescu, prin eliminarea unor caiete (cel referitor la instaurarea dictaturii regale și cel din anul 1947) sau infinite tăieri și ștersături, pentru cosmetizarea propriei imagini.