Am fost  îndemnată  de  multe  persoane  să  plec  în  Uganda, pentru  că  ar fi ceva unic, ceva inexplicabil, ceva ce  merită   și  trebuie  trăit . Dar, doar  două  persoane au fost  lăsate   să  se joace cu  gândurile  mele.   Una  m-a convins  și   alta  m-a sus ținut . Ambele au avut  încredere   și  au  știut   că  pot.   După  ce m-am  întors  din Uganda,   că   să   treacă  vremea mai  ușor , m-am apucat  să  scriu. Scriu  ca   și  cum  aș  vorbi.   Și  eu vorbesc mult  sau  cel  puți n   așa  mi se spune. Cu toate  că  cel mai mult  îmi   place   să   tac ,   să  ascult  și   să  analizez. Pot spune  că  vorbesc mult cu t ine   după  ce am  tăcut   și  te-am analizat suficient. Acum, te  las  pe t ine   să   mă  analizezi. Sper  să - ți   placă   și   să   călătorești   împreună  cu mine  până   în  Uganda. O  să  am  grijă   să  te  întorci  cu bine  acasă . Pentru  că  Uganda e o  experiență   care   merită   trăită   și  despre care  să   povestești  mult  timp  apoi. Un  scrâșnit  furios  între   colțari   și   stânca   marchează   sfârșitul   ghețarului . Am  scăpat ! S-a terminat! Chiar s-a terminat.   Mă  uit cu  atenție  de-a lungul ultimelor  stânci  ce  trebuia   să  le  cațăr .   Sunt   multe ,  sunt abrupte, sunt la 5000 m  și , la cât de  obosită  sunt,   puteau  fi  și  la 1000 m,   că   tot  greu mi s-ar fi  părut . Da ,   era  de-a dreptul impresionant, dar nu era imposibil.   Știam   că  voi  încerca  totul,   că -mi voi  da   toată   silința ,   că  voi scoate sufletul din mine  și  apoi voi  încerca   să -l  introduc  la loc. Pentru moment nu  mă   gândesc   că   va  trebui  să  le  și  cobor.   Măcar   să  ajung eu  sus , apoi  văd  eu ce fac. Filimon e calm  în   fața   mea ,   mergând  cu  mâinile  la piept.   Îi  este frig,   simt   asta . Are  brațele  puternice  și  picioarele  subțiri   și , la fiecare  pas ,  se  uită   după  mine.   Mă   încurajează   și -mi spune: „O  să  ajungi sus,   Diana ,   încet , dar o  să  ajungi!  Trag   adânc  aer  în  piept  și   încerc   să -mi controlez  respirația   sacadată .   Parcă  nu e chiar  atât  de greu.   Mai  fac un pas  și   îmi   dau   seama   că  e foarte greu. A scos untul din mine muntele asta. Nu mai pot! Vreau  să   mă  opresc aici.   Vântul   bate  cu putere  și  ne  scăldăm   într -o  mare  de nori.   Deodată ,   prin  perdeaua  albă  se  zărește   pancarta  cu Margherita Peak  atât  de bine  știută  de mine.   Îl   văd  pe A, ne  luăm   în   brațe   și  mi- aș  dori  ca  timpul  să  se  oprească   în  loc  câteva  zeci de secunde. Dar  să   începem  cu  începutul …