Vara lui 1885. Trei francezi ajung la Londra pentru cumpărături. Unul dintre ei e prinț, altul e conte, iar al treilea nu are rang nobiliar. E un italian care, cu patru ani în urmă, a fost subiectul celui mai cunoscut portret al lui John Singer Sargent. Se numește Samuel Pozzi, pionier în ginecologie și liber-cugetător, un om de societate cu o viață amoroasă faimoasă pentru complicațiile ei.   Viața lui Pozzi se desfășoară pe fundalul Parisului de la sfârșitul secolului al XIX-lea, minunata epocă a extravaganțelor și a plăcerilor, marcată, totodată, de narcisism, decadență și violență.   În cea mai recentă carte a sa, Julian Barnes pictează o frescă a Belle Époque cu eroii și antieroii ei, cu scriitorii, artiștii și gânditorii care au marcat-o – ne întâlnim, printre alții, cu Henry James, Sarah Bernhardt, Oscar Wilde, Marcel Proust, în schimburi de idei memorabile.   „Cât despre eșecul – eșecul amoros – al vieții soților Pozzi împreună, avem doar relatarea lui. Ce anume a vrut să spună Pozzi prin măsuri viguroase, aproape violente în luna de miere? Ce a înțeles soția din brusca schimbare de comportament a acelui Pozzi din scrisorile în care o curta? Acesta să fi fost momentul când a început să se gândească glacial la posibilitatea unei despărțiri? Nu putem ști. N-avem decât să speculăm, atâta timp cât recunoaștem că speculațiile noastre sunt romanești și că romanul are aproape la fel de multe forme ca iubirea și sexul.