Nu am avut o relație tocmai sănătoasă cu ai mei. Am acumulat pe parcursul vieții atât de multă mânie, care uneori se transforma în ură. Erau trăiri pe care nu ştiam, nu reuşeam să le scot din mine, deşi simțeam că îmi mănâncă, literalmente, sufletul. Cartea asta a fost ca o descătuşare, pentru mine. De cum am luat în mână un pix şi o foaie, simțeam cum mă inundă furia. În timp ce aşterneam cuvintele pe hârtie, însă, totul se transforma într-o energie pozitivă. Aromă de august îmi place să cred are un vibe bun, care sper să te cuprindă şi pe TINE. Sper să te facă să cazi pe gânduri, să priveşti mai mult în sinea ta, să reflectezi mai mult asupra unor lucruri aparent banale, dar care îți pot schimba pentru totdeauna viața. În bine. Bucăți din tine despre care ştii cumva în sinea TA, dar pe lângă care treci, ca un străin, din cauza tumultului vieții cotidiene. Şi uite aşa, pe zi ce trece, te îndepărtezi tot mai tare de TINE. Aromă de august a luat viață de la un suflet căruia eu i-am dat viață. Fetița mea, Cataleya. Este zestrea mea pentru ea. Văd zestrea asta. Uşor prăfuită, îngălbenită, acoperită de patina timpului, acolo, sus, în mansardă. O văd cum ea o deschide şi cum le citeşte în nopțile ploioase copiilor, nepoților, strănepoților. Dar este şi moştenirea mea pentru TINE, dragă cititorule. TU, copil. TU, părinte. TU, suflet. Multă lume m-a întrebat, ținând în mână manuscrisul, de ce am ales să vorbesc despre un subiect delicat. Ei bine, puteam să evit, mai ales în vremurile astea, să povestesc ce înseamnă să trăieşti cu un musulman, astăzi. Dar nu am făcut-o. Dimpotrivă, mi s-a părut momentul ideal pentru asta. Îmi place să cred că vorbele mele vor mai şterge puțin din ura colectivă care ne atrage şi ne prinde ca într-un vârtej pe din ce în ce mai mulți dintre noi. Am uitat să fim oameni. Am uitat să ne ascultăm sufletul. Am dat prea multă putere minții, care, de cele mai multe ori, e înşelătoare.